As-Sâffât
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurãtor [Ar-Rahman, Ar-Rahim] ,
[37:1]
Pe cei ce se înșirã în rânduri

[37:2]
Și pe cei care opresc cu îndârjire

[37:3]
Și pe cei care recitã Îndemnarea:

[37:4]
“Domnul vostru este unul singur,

[37:5]
Stãpânul cerurilor și al pãmântului și al celor dintre ele și Stãpânul rãsãriturilor”

[37:6]
Noi am împodobit cerul cel mai apropiat cu podoaba stelelor

[37:7]
Care apãrã împotriva oricãrui șeitan rãzvrãtit.

[37:8]
Ei nu vor putea sã tragã cu urechea la cãpeteniile preaînalte și vor fi loviți din toate pãrțile,

[37:9]
Pentru a fi alungați. Și ei vor avea parte de chin veșnic,

[37:10]
Afarã de acela care prinde din zbor și care este urmãrit de o stea cãzãtoare, lucitoare.

[37:11]
Întreabã-i pe ei dacã sunt ei mai anevoie de creat decât aceia pe care Noi i-am creat! Noi i-am fãcut [pe oameni] dintr-un lut lipicios.

[37:12]
Dar tu te miri, iar ei își bat joc.

[37:13]
Iar când li se pomenește [Coranul], ei nu iau aminte,

[37:14]
Iar dacã vãd un semn, ei cautã numaidecât sã-și batã joc [de el],

[37:15]
Zicând:”Aceasta nu este decât vrãjitorie învederatã!

[37:16]
Oare când vom muri și vom fi noi țãrânã și oseminte, vom mai putea noi sã fim înviați?

[37:17]
Și la fel și primii noștri strãmoși?”

[37:18]
Spune: “Da, și veți fi voi umiliți apoi!”

[37:19]
Va fi numai un singur strigãt și iatã-i pe ei cum privesc,

[37:20]
Zicând: “Vai nouã! Aceasta este Ziua Judecãții!”

[37:21]
[Și o voce va zice]: “Aceasta este Ziua Judecãții de Apoi, pe care voi ați tãgãduit-o!”

[37:22]
“Adunați-i pe aceia care au fost nedrepți și pe semenii lor, împreunã cu aceia pe care i-au adorat

[37:23]
În locul lui Allah și duceți-i pe ei pe drumul Iadului!

[37:24]
Și opriți-i pe ei, pentru cã ei trebuie sã fie întrebați!

[37:25]
De ce nu vã ajutați voi unii altora?”

[37:26]
Dar în Ziua aceea vor fi ei supuși

[37:27]
Și se vor întoarce unul cãtre celãlalt și se vor întreba;

[37:28]
Vor zice: “Voi ați venit la noi cu dreapta!”

[37:29]
Dar ei le vor rãspunde: “Ba voi nu ați fost credincioși,

[37:30]
Iar noi nu am avut nici o putere asupra voastrã, cãci ați fost un neam de nelegiuiți.

[37:31]
Deci s-a împlinit Cuvântul Domnului nostru împotriva noastrã și[acum] noi gustãm [pedeapsa]!

[37:32]
Și v-am dus pe voi în rãtãcire, cãci și noi înșine am fost rãtãciți!”

[37:33]
Și în Ziua aceea vor fi ei împreunã la pedeapsã.

[37:34]
Astfel facem Noi cu nelegiuiții!

[37:35]
Când li s-a zis lor “Nu existã altã divinitate afarã de Allah”, ei s-au semețit,

[37:36]
Zicând: “Sã-i pãrãsim noi pe zeii noștri pentru un poet nebun?"

[37:37]
Însã el a venit cu Adevãrul și a adeverit [mesajele] trimișilor.

[37:38]
Veți gusta voi chinul cel dureros

[37:39]
Și nu veți fi rãsplãtiți decât pentru ceea ce ați fãcut,

[37:40]
Afarã de robii lui Allah cei aleși;

[37:41]
Aceia vor avea parte de un dar bineștiut;

[37:42]
Fructe [delicioase]! Și vor fi ei cinstiți

[37:43]
În Grãdinile Fericirii,

[37:44]
Pe divanuri, așezați fațã în fațã,

[37:45]
Și se va trece printre ei cu o cupã umplutã dintr-un izvor,

[37:46]
Albã, plãcutã pentru cei ce beau,

[37:47]
În ea nu va fi amețealã și nici nu se vor îmbãta din pricina ei,

[37:48]
Și vor avea lângã ei fete neprihãnite, cu priviri scurte și cu ochi mari, frumoși,

[37:49]
Semãnând cu niște ouã pãstrate cu grijã.

[37:50]
Și se vor întoarce unii spre alții, întrebându-se,

[37:51]
Va zice unul dintre ei: “Eu am avut un prieten apropiat

[37:52]
Care zicea: "Tu ești dintre cei care cred cu adevãrat?"

[37:53]
Oare dupã ce am murit și ne-am fãcut țãrânã și oseminte, ni se va mai cere nouã socotealã?”

[37:54]
Va zice: “Vreți voi sã priviți în jos?”

[37:55]
Și va privi el și îl va vedea pe acela în mijlocul Iadului.

[37:56]
Și va zice el atunci: “Pe Allah! Aproape cã mi-ai adus pieirea!

[37:57]
Și de n-ar fi fost îndurarea Stãpânului meu, aș fi și eu printre cei aduși!

[37:58]
Este adevãrat cã noi nu vom muri

[37:59]
Decât cu moartea noastrã cea dintâi și cã nu vom fi noi chinuiți?”

[37:60]
Aceasta este marea izbândã!

[37:61]
Pentru așa ceva se cuvine sã se strãduiascã aceia care se strãduiesc.

[37:62]
Oare aceastã ospeție este mai bunã sau pomul Zaqqum?

[37:63]
Noi l-am fãcut ca o încercare pentru cei nelegiuiți.

[37:64]
Și este un pom care iese din fundul Iadului

[37:65]
Și rodurile sale sunt ca niște capete de șeitani,

[37:66]
Iar ei sunt siliți sã mãnânce din ele, umplându-și pântecele.

[37:67]
Apoi vor avea ei, peste aceasta, un amestec de apã clocotitã,

[37:68]
Apoi întoarcerea lor va fi cãtre Iad.

[37:69]
Ei i-au aflat pe pãrinții lor în rãtãcire,

[37:70]
Și iatã-i alergând pe urmele lor,

[37:71]
Cãci și înainte de ei s-au aflat în rãtãcire cei mai mulți dintre înaintașii lor

[37:72]
Și am trimis Noi prevenitori la ei,

[37:73]
Însã privește care a fost sfârșitul celor preveniți,

[37:74]
Afarã de robii cei aleși ai lui Allah:

[37:75]
Noe ne-a chemat pe Noi și Noi am fost cei mai buni care i-am rãspuns!

[37:76]
Și l-am mântuit pe el împreunã cu familia lui de nenorocirea cea mare,

[37:77]
Și i-am fãcut pe urmașii sãi singurii care au rãmas.

[37:78]
Și am lãsat Noi pentru neamurile care au venit dupã ele [aceastã binecuvântare]:

[37:79]
“Pace asupra lui Noe în toate veacurile!”

[37:80]
Astfel îi rãsplãtim Noi pe binefãcãtori.

[37:81]
El a fost unul dintre robii Noștri dreptcredincioși.

[37:82]
Apoi i-am înecat Noi pe ceilalți.

[37:83]
Printre cei care au urmat [calea lui Noe] s-a aflat Avraam,

[37:84]
Când a venit el la Domnul sãu cu inima curatã

[37:85]
Și când le-a zis tatãlui sãu și neamului sãu: “Pe cine adorați voi?

[37:86]
Voiți voi, prin minciunã, alți dumnezei afarã de Allah?

[37:87]
Ce credeți voi despre Stãpânul lumilor?”

[37:88]
Și a aruncat el o privire spre stele

[37:89]
Și a zis: “Eu sunt bolnav!”

[37:90]
Și s-au întors de la el, îndepãrtându-se.

[37:91]
Apoi s-a întors cãtre zeii lor și le-a zis: “Voi nu mâncați?

[37:92]
De ce nu vorbiți?”

[37:93]
Apoi s-a nãpustit asupra lor și i-a lovit cu mâna dreaptã.

[37:94]
Atunci s-au apropiat de el în fugã.

[37:95]
Și el le-a zis: “Vã închinați voi la ceea ce ciopliți,

[37:96]
În vreme ce Allah v-a creat pe voi, precum și ceea ce faceți voi?"

[37:97]
Au zis ei: “Înãlțați pentru el un altar și aruncați-l în flãcãri!”

[37:98]
Au voit sã vicleneascã împotriva lui, dar Noi i-am fãcut pe ei sã fie cei mai umiliți!

[37:99]
Și a zis el, apoi: “Eu mã duc la Domnul meu care mã va cãlãuzi.

[37:100]
Doamne, dã-mi mie pe unul dintre cei evlavioși!”

[37:101]
Și Noi i-am dat bunã veste despre un flãcãu blând.

[37:102]
Și când [fiul sãu] a ajuns la vârsta la care putea lucra împreunã cu el, a zis: “O, fiul meu! Am vãzut în vis cã te voi jertfi. Vezi cum țise pare?” I-a rãspuns: “O, tatã! Fã dupã cum &th

[37:103]
Și când s-au supus amândoi și l-a întins pe el pe o tâmplã,

[37:104]
Am strigat Noi la el: “O, Avraam!

[37:105]
Tu ai împlinit vedenia! Astfel îi rãsplãtim noi pe cei care sãvârșesc bine!”

[37:106]
Aceasta a fost, neîndoielnic, o încercare rãzveditã

[37:107]
Și l-am rãscumpãrat pe el printr-o jertfã minunatã

[37:108]
Și am lãsat Noi pentru neamurile care au venit dupã el [aceastã binecuvântare]:

[37:109]
“Pace asupra lui Avraam!”

[37:110]
Astfel îi rãsplãtim Noi pe cei care sãvârșesc bine;

[37:111]
Fiindcã el a fost dintre robii Noștri dreptcredincioși.

[37:112]
Și i l-am vestit lui pe Isaac ca profet, dintre oamenii cei evlavioși.

[37:113]
Și l-am binecuvântat pe el și pe Isaac. Dar printre urmașiilor s-au aflat unii fãcãtori de bine și alții lãmurit nedrepți fațã de ei înșiși.

[37:114]
Ne-am arãtat Noi mare mila Noastrã fațã de Moise și Aaron

[37:115]
Și i-am izbãvit pe ei doi, împreunã cu neamul lor, de nãpasta cea mare

[37:116]
Și i-am ajutat pe ei și au fost ei biruitori.

[37:117]
Și le-am dãruit lor cartea cea deslușitã

[37:118]
Și i-am cãlãuzit pe ei pe calea cea dreaptã.

[37:119]
Și am lãsat Noi pentru neamurile care au venit dupã ei [aceastã binecuvântare]:

[37:120]
“Pace asupra lui Moise și a lui Aaron!”

[37:121]
Astfel îi rãsplãtim Noi pe cei care împlinesc bine;

[37:122]
Fiindcã ei doi au fost printre robii Noștri dreptcredincioși.

[37:123]
Printre trimiși a fost și Elia,

[37:124]
Care a zis cãtre neamul sãu: “Vouã nu vã este fricã?

[37:125]
Îl chemați voi pe Baal și-l pãrãsiți voi pe Cel Mai Bun Creator?

[37:126]
Allah este Domnul vostru și Domnul pãrinților voștri cei dintâi”.

[37:127]
Însã ei l-au socotit pe el mincinos. Și vor fi ei aduși [la pe-deapsã],

[37:128]
Afarã de robii cei aleși ai lui Allah.

[37:129]
Și am lãsat Noi pentru neamurile care au venit dupã el [aceastã binecuvântare]:

[37:130]
“Pace asupra lui Elia!”

[37:131]
Astfel îi rãsplãtim Noi pe cei care împlinesc bine,

[37:132]
Iar el este dintre robii Noștri dreptcredincioși.

[37:133]
A fost și Lot unul dintre trimiși

[37:134]
Și l-am mântuit Noi împreunã cu toatã familia lui,

[37:135]
Afarã de o bãtrânã care s-a aflat printre cei rãmași,

[37:136]
Apoi i-am nimicit pe ceilalți,

[37:137]
Iar voi treceți pe lângã ei dimineața

[37:138]
Și noaptea. Oare voi nu pricepeți?

[37:139]
A fost și Iona printre trimiși.

[37:140]
Când a alergat el la corabia încãrcatã

[37:141]
Și a tras la sorți și a fost osândit [sã fie aruncat]

[37:142]
Și l-a înghițit peștele cel mare, pentru cã el era vinovat

[37:143]
Și de n-ar fi fost el printre cei care aduceau preamãrire,

[37:144]
Ar fi rãmas în burta lui pânã în ziua când vor fi înviați.

[37:145]
L-am aruncat Noi pe pãmântul cel gol fiind el bolnav,

[37:146]
Și am lãsat sã creascã peste el un lujer de dovleac

[37:147]
Și l-am trimis pe el [ca profet] la o sutã de mii [de oameni] sau chiar mai mulți,

[37:148]
Iar ei au crezut și i-am lãsat pe ei sã se bucure de viațã pânã la un timp.

[37:149]
Întreabã-i pe ei : "Oare are Domnul tãu [numai] fiice și ei au fii?"

[37:150]
Sau i-am fãcut Noi pe îngeri femei și ei au fost martori?

[37:151]
Iatã cã ei din pricina nelegiuirii lor spun:

[37:152]
“Allah a zãmislit!” Ba ei sunt mincinoși!

[37:153]
A ales El fiicele înaintea fiilor?

[37:154]
Ce-i cu voi? Cum judecați?

[37:155]
Oare voi nu chibzuiți?

[37:156]
Sau aveți voi o dovadã limpede?

[37:157]
Aduceți cartea voastrã, dacã spuneți voi adevãr?

[37:158]
Au plãsmuit ei cã între El și între dijnni ar fi înrudire, însã djinnii știu cã ei vor fi aduși .

[37:159]
Laudã lui Allah! El este mai presus de ceea ce ei vorbesc!

[37:160]
Afarã de robii lui Allah cei aleși.

[37:161]
Dar voi și aceia pe care îi adorați,

[37:162]
Nu veți putea fi ademenitori

[37:163]
Decât cu acela care va arde în foc.

[37:164]
Și nu este nici unul printre noi care sã nu aibã un loc cunoscut!

[37:165]
Noi suntem aranjați în rânduri

[37:166]
Și noi suntem cei care aducem laudã.

[37:167]
Și ei sunt aceia care au zis:

[37:168]
“Dacã am fi avut noi o îndemnare de la înaintași,

[37:169]
Am fi fost noi robi aleși ai lui Allah”.

[37:170]
Însã ei îl tãgãduiesc, dar în curând vor ști!

[37:171]
Cuvântul Nostru a fost rostit mai înainte fațã de robii Noștri cei trimiși,

[37:172]
Cã ei vor fi cei victorioși

[37:173]
Și cã oștenii Noștri vor fi cei biruitori.

[37:174]
Deci întoarce-te de la ei pânã la un timp!

[37:175]
Și privește la ei, [atunci când îi lovește pedeapsa], cãci atunci, și ei vor vedea !

[37:176]
Oare vor ei sã grãbeascã osânda Noastrã?

[37:177]
Dar când va coborî ea în curtea lor, rea dimineațã va fi pentru cei preveniți!

[37:178]
Întoarce-te de la ei pânã la un timp!

[37:179]
Și privește la ei, [atunci când îi lovește pedeapsa], cãci atunci, și ei vor vedea!

[37:180]
Slavã Domnului tãu, Stãpânul puterii! El este mai presus de ceea ce spun ei!

[37:181]
Pace asupra trimișilor

[37:182]
Și laudã lui Allah, Stãpânul tuturor lumilor!